April 5, 2018

April 5, 2018

April 5, 2018

Please reload

Recent posts
Featured posts

Hope does not die!

October 5, 2017

 

Life is not only milk and honey. Stories do not always have a happy ending. I think I'm not part of that category of people, but my life has not been habitual until now. I grew up without a father, whose absence at some moments I felt, and in others I forgot that he existed.

 

My father went to Spain when I was seven, and now I'm sixteen. This departure was a sudden change in my life, but because of the environment I grew up with, my grandparents and my mother's sister, who are my neighbors, I did not feel too much of my father's absence.

 

I do not blame my parents for the decisions made, but as everyone thinks "how would it have been if things had happened differently?" I understand my father who went for a better job, but sometimes I needed him in my life and then I had the great disappointment that he was not with me. Sometimes I think: how did my father feel when he saw me after 5-6 years after he had left, was his parental heart burning after the lost moments he had to spend with his children? Didn’t he think about the events that happened in my life and my brother to whom he was not present, such as my first day of school or my brother's first high school day, so many celebrations we had to spend in the family at the moments of trouble in which I thought everything was over and I was afraid to continue ... he was not there ... even if I waited for him, he would not have come. He chose a way that brings us more revenue, but he deprives us of his father's love. He chose what he thought was best, but not everything that is good from a material point of view is good  sentimentaly, too..

 

The heavy man, after his departure, fell on his mother's shoulders, which I could call the woman wonder; she always tried to make me feel like a spoiled princess. Things started to be somewhat different for my brother Valentin, who is eight years older than me. He suddenly grew up when he was still a high school student, bypassing adolescence and turning easily into an adult. My brother took the role of my protector, which he has even now (even if I'm bothered by the fact that he still treats me like a small child). I can say that after my father's departure to Spain, my brother and I have come closer. This departure made him my brother into the "main pillar of the family".

 

Although I have had unpleasant moments in my life so far, I can say I would not change anything. I am who I am due to the things that happened, and if it were not, I might have become a different person who can not appreciate as much parental love as possible.

 

So, unconditionally love the parents God has given you!

 

Grădinaru Elena-Diana

______________________________

 

Viața nu este numai lapte și miere. Poveștile nu au întotdeauna un final fericit. Eu cred că nu fac parte din acea categorie de oameni, dar nici viața mea de până acum nu a fost obișnuită. Am crescut fără  tată, a cărui lipsă în unele momente o simțeam, iar în altele, uitam că el există.

 

Tatăl meu a plecat în Spania când eu aveam șapte ani, iar acum am șaisprezece. Această plecare a fost o schimbare  bruscă în viața mea, însă datorită mediului în care am crescut, alături de bunici și de sora mamei mele, care îmi sunt vecini, nu am simțit prea mult lipsa tatălui.

 

Nu îmi condamn părinții pentru deciziile luate, dar ca orice persoană  gândesc ”cum ar fi fost dacă lucrurile s-ar fi întâmplat altfel?”. Îmi înțeleg tatăl care a plecat pentru un loc de muncă mai bun, însă uneori a fost nevoie de el în viața mea și atunci am avut parte de marea dezamăgire că el  nu era alături de mine. Uneori  gândesc: cum s-a simțit tata cand m-a văzut după 5-6 ani după ce a plecat, oare inima lui de părinte nu ardea după clipele pierdute, pe care trebuia să le petreacă alături de  copiii săi? Oare nu se gândea la evenimentele întâmplate în viața mea și a fratelui meu la care el nu a fost prezent, precum: prima mea zi de școală sau prima zi de liceu a fratelui meu, atâtea sărbători pe care trebuia să le petrecem in familie, la momentele de rătăcire în care credeam că totul s-a sfârșit și îmi era teamă să mai continui...el nu a fost acolo...chiar dacă l-aș fi așteptat, el nu ar fi venit. El a ales o cale care ne aduce mai multe venituri, dar ne privează de dragostea de tată. El a ales ce credea că e mai bine, însă nu mereu tot ce e bine din punct de vedere material e bine și din punct de vedere sentimental.

 

Greul, după plecarea lui, a picat pe umerii mamei, pe care aș putea sa o numesc femeia minune; ea s-a străduit mereu să mă facă să mă simt ca o prințesă răsfățată. Lucrurile au început să fie oarecum mai diferite pentru fratele meu Valentin, care este cu opt ani mai mare decât mine. El s-a maturizat brusc, când era încă un licean, ocolind adolescența și transformându-se ușor-ușor într-un adult. Fratele meu a luat rolul de protector al meu, pe care îl are și acum (chiar dacă pe mine mă deranjează faptul că încă mă mai tratează ca pe un copil mic). Pot spune că, după plecarea tatalui meu în Spania, eu și fratele meu ne-am apropiat mai mult. Această plecare a lui l-a transformat pe fratele meu în „stâlpul de bază al familiei”.

 

Deși am avut și momente neplăcute în viața mea de până acum, pot spune că nu aș schimba nimic. Sunt cine sunt datorită lucrurilor care s-au întâmplat și dacă nu ar fi fost așa, poate aș fi devenit o altfel de persoană, care nu știe să prețuiască atât cât poate de mult dragostea părintească.

 

Așadar, iubiți-vă necondiționat părinții pe care vi i-a dat Dumnezeu!

 

Grădinaru Elena-Diana

Share on Facebook
Share on Twitter
Please reload

Follow us