April 5, 2018

April 5, 2018

April 5, 2018

Please reload

Recent posts
Featured posts

A journey to the center of the soul

October 5, 2017

 

Ever since I was a child, I have imagined my life as magical, and though my mother was not there for me, it was all magical because that was all I was looking for: happiness in small things.

 

Right now I am a 16-year-old child who is missing her mother. She went to Cyprus when I was 4 years old and missed, I think, the most important moments in my life, such as my birthday, first school grades, or even the image of the first boy I liked. My elder brothers, Radu and Adrian, also left after graduating  high school to find their place in another country, and  only I stayed with my father. Adrian is less than a year older than Radu, currently working in Cyprus as a masseur and therapist, whereas  Radu worked in Cyprus, Bulgaria and is now in England. He has a Bulgarian wife, Anastasia, and a four-year-old boy, Victor. Personally, I have always got along a little better with Adrian, because we are more alike in behavior, but I appreciate them and love both of them so much. Everyone tells me that I have something from both: from Adrian I have the character, and with Radu I have many common hobbies.

 

When I was 9 years old, my mom returned for a vacation, but things changed a little and stayed for a longer period. Of course, not because she meant it, but because I heard her talking to my father about how little she would stay, I went into the room with tears in my eyes and asked, "Do you want to leave again?", and when she tried to say something, I stopped her by saying, "I do not want money, I do not need anything but my mother."

 

Like many other children, I felt upset, sad and lonely, but the strangest feeling I can not describe, I experienced three years ago when I asked my mother to go back to Cyprus. I did not do it badly, I love my mother whole-heartedly, but I think I got used to things without her. As long as she stayed in the country, she did not work too much because she did not find a stable job, and the things she did in the house - cleaning, cooking, I knew how to do them all by myself. I was looking at the relationships between my girlfriends and their mothers and I always wanted to be like them; to have my mother as our best friend, to do a lot of things together, to laugh, to play, but I noticed my mother was not good, she was not happy, even if she had me next to her. So I stopped thinking about myself and my desires and pleasures and I turned my attention more on what my mother wanted and what she thought was good.

 

We managed to take a single picture together, although we have many separate ones. In any case, separate or not, it is my family and these are the most wonderful people I know.

 

However, I think there is no good explanation why it is good for a parent to leave the family for work or why not. The children will grow up and will understand that the parents, no matter how much they love them, can not simply stay in the house doing nothing. They will  understand  that money has become a priority and that it is impossible to live without a job. But until then, until these children grow up, I would suggest to all the parents to be there for them. It is my cry and other hundreds of children who want their parents to be close to them, for that is what they most need!                                                                                 

 

Posea Ana-Eliza

_____________________________________

 

Încă de când eram o copilă, mi-am imaginat viața ca fiind magică și, deși mama mea nu a fost acolo pentru mine, totul a fost magic deoarece asta era tot ce căutam... fericire în lucruri mărunte.

 

Chiar și acum sunt o copilă de 16 ani care duce lipsa mamei sale. Ea a plecat în Cipru când aveam 4 ani și a pierdut, consider eu, cele mai importante momente din viața mea, cum ar fi : zilele mele de naștere, primele note de la școală  sau chiar imaginea primului băiat de care mi-a plăcut. Frații mei mai mari, Radu și Adrian, au plecat și ei după terminarea liceului să își găsească locul în altă țară, iar eu am rămas doar cu tata. Adrian este mai mic cu un an decât Radu, în prezent lucrează în Cipru ca maseur și terapeut, iar Radu a lucrat în Cipru, Bulgaria și acum este în Anglia. Are o soție din Bulgaria, Anastasia, și un băiețel de 4 ani, Victor. Personal, mereu m-am înțeles puțin mai bine cu Adrian, deoarece ne asemănăm mai mult la comportament, dar îi apreciez și îi iubesc pe amândoi la fel de mult. Toată lumea îmi spune că am câte ceva de la ambii: de la Adrian am caracterul, iar cu Radu am multe hobby-uri comune.

 

Când aveam 9 ani, mama s-a întors într-un concediu, dar lucrurile s-au schimbat puțin și a rămas pentru o perioadă mai lungă. Desigur, nu pentru că așa intenționa, ci pentru că am auzit-o vorbind cu tatăl meu despre cât de puțin va mai sta, am intrat în cameră cu lacrimi în ochi și am întrebat-o : „Vrei să pleci din nou?”, iar când a încercat să spună ceva, am oprit-o spunându-i: “eu nu vreau bani, nu am nevoie de nimic altceva în afară de mama mea”.

 

Ca mulți alți copii, m-am simțit supărată, tristă și singură, dar cel mai ciudat sentiment, pe care nici nu îl pot descrie, l-am avut în urmă cu 3 ani când mi-am rugat mama să plece înapoi în Cipru. Nu am făcut-o cu rea intenție, îmi iubesc mama din tot sufletul, dar cred că m-am obișnuit fără ea. Cât timp a stat în țară, nu a muncit prea mult pentru că nu găsea un loc de muncă stabil, iar lucrurile pe care le făcea prin casă - curățenie, gătit, știam să le fac și singură. Priveam relațiile dintre prietenele mele și mamele lor și îmi doream tot timpul să fiu și eu ca ele; să o am pe mama ca cea mai bună prietenă, să facem multe lucruri împreună, să râdem, să ne jucăm, dar am observat că mama mea nu era bine, nu era fericită, chiar dacă mă avea pe mine lângă ea. Așa că am încetat să mă mai gândesc  la mine și la dorințele și plăcerile mele și mi-am îndreptat atenția mai mult pe ce își dorea mama mea și ce considera ea că este bine.

 

Am reușit să facem o singură poză împreună, deși avem multe separați. În orice caz, separați sau nu, este familia mea și acestea sunt cele mai minunate persoane pe care le cunosc.

 

Cu toate acestea, cred că nu există o persoană care să explice de ce e bine ca un părinte să părăsească familia pentru muncă sau de ce nu. Copiii vor crește și vor înțelege că părinții, oricât de mult i-ar iubi, nu pot sta pur și simplu în casă făcând nimicuri. Vor înțelege că banii au devenit o prioritate și că e imposibil să trăiești fără o slujbă. Dar până atunci, până când acești copii vor crește, aș sugera tuturor părinților să fie acolo pentru ei. Este strigătul meu și al altor sute de copii ce vor ca părinții să le fie aproape, căci de asta au cea mai mare nevoie!

 

Posea Ana-Eliza

Share on Facebook
Share on Twitter
Please reload

Follow us